Genomul calului s-a dovedit a fi uimitor de apropiat de cel al omului, a concluzionat o echipă internaţională de cercetători care a decodat în întregime genomul acestui animal, potrivit unui studiu publicat în revista americană Science.
Oamenii de ştiinţă au subliniat faptul că genomul calului prezintă o înrudire evidentă cu cele ale altor mamifere, în special cu cel al omului, de care este mult mai apropiat decât de cel al câinelui sau al şoarecelui.
De fapt, 17 dintre cei 32 de cromozomi cabalini sunt asemănători celor umani. Caii pot contracta peste 90 de maladii ereditare care prezintă asemănări majore cu cele umane.
Acest studiu a fost coordonat de Kerstin Lindblad-Toh, specialistă în biologia genomului animalelor vertebrate la Broad Institute din cadrul Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi profesor la Universitatea Harvard.
Mărimea genomului calului este de 2,7 miliarde de "litere" - molecule care alcătuiesc ADN-ul -, fiind puţin mai mare decât genomul câinelui domestic şi puţin mai mic decât cel al omului (2,9 miliarde de litere).
Analiza estimează la aproximativ 20.000 numărul genelor care codifică proteinele în organismul calului. Aproximativ 17.000 dintre ele sunt similare cu cele ale omului, şoarecelui şi câinelui, au precizat autorii acestui studiu.
În plus, aproape jumătate din genomul calului (46%) este formată din secvenţe repetate.
Rezultatul a peste 20 de ani de cercetări ştiinţifice, la care au participat peste 100 de specialişti din 20 de ţări, secvenţierea genomului calului a ridicat la şase numărul genomurilor animalelor domestice complet "decriptate", fiind precedată de cele ale genomurilor găinii, câinelui, vacii, pisicii şi porcului.
Secvenţierea genomului porcului de crescătorie a fost anunţată luni.
Mamiferele ale căror genomuri au fost decodate sunt şoarecele, şobolanul, cimpanzeul, maimuţa din specia Macaque Rhesus şi ornitorincul.