Ca atare, il iau in brate si il urc, spre uimirea si amuzamentul celor care ne vad: mami cu copilul in brate si tati cu catelul. Numai ca baiatul are 5 kg, iar Momo are de 6 ori mai mult. Nu ii convine nici cainelui: icneste scurt si des, pana ajunge la capatul fiecarei scari, pentru ca il apas pe burta cu o mana, cand il tin in brate.
Nici nu mai mananca, asa e de trist si de suparat. Ieri nu a manacat nimic: a fost apatic, i-a fost si cald, a fost si obosit de la urcat si coborat scarile. Speram ca nu si-a suprasolicitat incheieturile si sa il doara.
Adevarul e ca putem sa il fortam sa urce, amenintandu-l si fortandu-l. Dar ar fi o mare greseala. Momo e sensibil la probleme cu articulatiile si o fortare ar insemna inca o problema de sanatate, la multele pe care el le-a avut de-a lungul timpului.
Este recomandat ca un caine sa nu urce deloc scari. Multi dintre ei sunt predispusi la displazie, iar boala se poate agrava pentru cei care au displazie in forma usoara.
Chow chow este o rasa extrem de sensibila la problemele de articulatii. Noi ii facem lui Momo, de doua ori pe an, cate o cura cu K9 Complete Motion si Cartilaj de rechin, in speranta ca ii va mai proteja picioarele. O sa vedem daca se resimte de la coboratul scarilor, speram totusi sa fie bine.
