sâmbătă, august 30, 2008

CEL MAI FRUMOS CHOW DIN LUME

Pentru fiecare stapan, animalul sau de companie este cel mai frumos, cel mai destept, cel mai cuminte, din intreaga lume. Pentru familia noastra, MOMO este cel mai frumos chow-chow din lume, asa cum Maya este cea mai superba persanica din tot Universul.
Sunt convinsa ca, pentru fiecare dintre voi, animalutul pe care il iubiti este "CEL MAI".
Si asa si trebuie sa fie!!

PISICA SI CAINELE, O RELATIE CIVILIZATA?

Am gasit o stire foarte interesanta care m-a lamurit de ce Maya si Momo au o relatie civilizata, si se accepta reciproc ( in special Maya pe Momo, pentru ca el este mai mic ca varsta).

Iata explicatia:
"Doi dintre cei mai buni prieteni ai omului – pisica şi câinele – nu sunt nicidecum programaţi genetic să se urască, ba chiar se înţeleg de minune de cele mai multe ori, contrar miturilor perpetuate în poveşti şi desene animate. Un studiu al Universităţii din Tel Aviv, efectuat asupra a 170 de familii care aveau ca animale de companie atât un câine, cât şi o pisică, a demonstrat că în două treimi din aceste case relaţiile dintre patrupede puteau fi definite ca „amicale”.
Într-un sfert din cazuri, animalele erau indiferente unul faţă de altul, iar de-abia în a zecea parte din familiile analizate existau încăierări dese.
Pe baza observaţiilor făcute, cercetătorii israelieni au venit şi cu o „formulă ideală” pentru a mări şansele bunei înţelegeri între patrupede. Astfel, Relaţiile cele mai prieteneşti se dezvoltă dacă primul animal adoptat este pisica şi dacă patrupedelor li s-a făcut cunoştinţă când pisicuţa era mai tânără de şase luni, iar căţelul avea sub un an.

Cand l-am luat pe Momo, Maya era stapana casei, si, desi avea deja 1 an de zile, l-a acceptat pe grasun, pentru ca era foarte mic. Si relatia lor a evoluat cu timpul. Acum Maya il asteapta pe Momo cand vine de la plimbare in fata usii, iar Momo, cand intra in casa, imediat o cauta sa vada pe unde este....deci, e un pas inainte. In rest, Momo nu intra niciodata peste Maya, daca ea s-a asezat sa doarma in baie. Si cu balconul este aceeasi situatie. Momo ii respecta locurile de odihna si se resemneaza, cautandu-si un alt loc pentru el. Si cand te gandesti ca este de 10 ori mai mare ca ea!

Sfaturi despre relatia "CAINE- PISICA" si cum se construieste ea in timp

1. Cand ne-am hotarat sa devenim stapani si de pisica si de caine, celor doua animale trebuie sa li se faca prezentarea treptat, pentru a se acomoda fiecare cu mirosul si prezenta celuilalt.

2. Stapanul (sau stapanii) trebuie sa acorde atentie in ambele directii, astfel incat animalul deja existent sa nu devina gelos simtindu-se ignorat, iar noul animal sa inceapa sa se simta integrat si iubit de noua sa familie.

3. O pisica deja matura este un animal cu multe tabieturi, care va suporta mai greu venirea unui caine. In schimb un caine matur va primi si va intelege mai repede ca mica felina ii este doar un nou prieten. In aceleasi idee, un pui de pisica va accepta mai repde un caine in anturajul sau, decat o va face o pisica adulta.

4. In alegerea noului membru al familie trebuie sa se tina cont si de caracteristicile raselor fiecaruia in parte. De exemplu, un terrier cu puternic instinct de vanatoare ar putea vedea in mica felina neajutorata doar o prada pe care trebuie sa o fugareasca.

5. La prima intalnire fata in fata trebuie sa aveti grija ca ghearele pisicii sa fie taiate, pentru a nu rani "adversarul".

6. Cainele, animal de haita, trebuie sa stie care ii este locul lui in ierarhie. Astfel, pentru a nu capata tendinte dominante el trebuie hranit la sfarsit, dupa toti membrii familiei (inclusiv felinele).

7. Daca pana acum ati avut una sau mai multe feline (tinute in interior, asa cum este cel mai bine pentru ele) si acum ati adaugat familiei si un caine (ce inevitabil ia mai mult contact cu exteriorul) trebuie sa aveti grija la anumite precautii suplimentare: cainele poate veni de afara cu diferite "cadouri" neplacute, ce pot fi transmise si pisicilor (purici, capuse, paraziti interni), astfel ca se impune si o deparazitare constiincioasa a micilor feline, chiar daca pana acum nu era cazul.