luni, noiembrie 17, 2008

Un catel asortat cu anotimpul

Duminica am fost in Parcul Circului, la plimbarea de pranz. Lui Momo i-a placut foarte mult, s-a plimbat pe pajistile inca verzi, a alergat cu cei doi-trei catei din tarcul de caini, a rascolit covoarele de frunze de sub copaci si s-a urcat pe delusoarele de iarba. Desi e destul de mic, Parcul Circului are o multime de artari, stejari si azalee, ale caror frunze contrasteaza cu verdele paturii de iarba de jos. Imensii lotusi egipteni, care asta-vara acopereau aproape total lacul, s-au uscat acum. Pe lac au ramans inca vreo cateva ratuste salbatice, hranite cu paine de trecatori.


Legile privind detinerea cainilor

Detinerea animalelor de companie este reglementata national (de o Ordonanta de Urgenta din 2002, modificata mai apoi de lege a Parlamentului, in 2003) si locale (de Hotarari ale Consiliilor Locale). Anterior am prezentat Hotararea Consiliului General Bucuresti in privinta pastrarii curateniei de catre posesorii de animale.

Astazi va prezentam Ordonanta (care dateaza din 2002) si Legea (2003) care modifica aceasta Ordonanta, ambele referitoare la: regimul detinerii cainilor periculosi, agresivi sau potential agresivi; accesul acestora in locuri publice, mijloace de transport in comun sau imobile publice; faptele care constituie infractiuni si contraventii.

Legea din 2003 modifica si completeaza unele articole ale Ordonantei din 2002, deci este necesar sa va uitati pe ambele acte normative.

Am remarcat faptul ca exista o modificare de esenta efectuata in 2003. Astfel, Ordonanta din 2002 arata ca daca aveti un caine dintr-o rasa care nu apare in lista cainilor agresivi sau periculosi, nu se aplica interdictiile respective (deci nu e nevoie de botnite in autobuze, in holurile blocului sau in alte locuri publice, nu e nevoie sa fie declarat la politie etc).

Legea din 2003 precizeaza, insa, ca, in cazul in care aveti un caine cu potential agresiv, indiferent de rasa lui, trebuie sa il tineti cu botnita si lesa in mijloacele de transport in comun, in partile comune ale imobilelor sau in celelalte locuri publice. Deci se introduce termenul de "caine cu potential agresiv", iar agresivitatea este definita in Ordonanta din 2002, la art 2.


1) Asadar, primul act normativ este :

ORDONANTA DE URGENTA Nr. 55 din 30 aprilie 2002 privind regimul de detinere al cainilor periculosi sau agresivi

EMITENT: GUVERNUL ROMANIEI
PUBLICATA IN: MONITORUL OFICIAL NR. 311 din 10 mai 2002

In temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia Romaniei,
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.

CAP. 1
Dispozitii generale

ART. 1
In sensul prezentei ordonante de urgenta, prin caini periculosi se intelege cainii apartinand urmatoarelor rase, grupate in doua categorii, dupa cum urmeaza:
a. categoria I: cainii de lupta si de atac, asimilati prin caracterele morfologice cu caini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog si metisii lor;
b. categoria a II-a: cainii din rasele Staffordshire Bull Terrier, American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso si metisii lor.

ART. 2
(1) Prin caini agresivi se intelege:
a. orice caine care, fara sa fie provocat, musca sau ataca persoane ori animale domestice in locuri publice sau private;
b. orice caine care participa la lupte intre caini sau care a fost antrenat in acest scop.
(2) Nu intra in categoria cainilor agresivi definiti la alin. (1):
a. orice caine care ataca sau musca o persoana care a patruns fara drept, in orice mod, intr-o proprietate privata sau publica protejata de acel caine;
b. orice caine folosit de unitatile de politie, jandarmerie, de alte unitati militare, de unitatile vamale sau de serviciile publice de securitate, protectie si paza, chiar daca, aflandu-se in misiune, a atacat sau a muscat o persoana.

CAP. 2
Obligatiile detinatorilor de caini si conditiile detinerii acestora

ART. 3
(1) Proprietarii sau detinatorii temporari ai cainilor prevazuti la art. 1 au urmatoarele obligatii:
a. sa aiba varsta minima de 18 ani;
b. sa aiba capacitate deplina de exercitiu;
c. sa nu fi fost condamnati pentru savarsirea unei infractiuni contra persoanei.
(2) Proprietarii sau detinatorii temporari ai cainilor prevazuti la art. 1 si la art. 2 alin. (1) au obligatia sa inregistreze cainii la Asociatia Chinologica Romana, afiliata la Federatia Chinologica Internationala, si sa inscriptioneze in mod vizibil, la intrarea in apartament sau in imobil ori pe imprejmuirea aferenta imobilului respectiv, avertismentul "Caine periculos" sau, dupa caz, "Caine agresiv", printr-o placuta avand dimensiunile de cel putin 15 x 25 cm.

ART. 4
(1) Proprietarii de caini prevazuti la art. 1 au obligatia sa depuna la sediul politiei in a carei raza este situat imobilul in care este detinut cainele o adeverinta in fotocopie, eliberata de Asociatia Chinologica Romana, afiliata la Federatia Chinologica Internationala, din care sa rezulte incadrarea cainelui in categoriile prevazute la art. 1, precum si o declaratie pe propria raspundere cuprinzand urmatoarele date:
a. numarul de identificare al cainelui, aplicat prin tatuare sau microcip;
b. efectuarea vaccinarii antirabice si a rapelurilor, in conformitate cu prevederile legale in vigoare;
c. efectuarea sterilizarii cainilor prevazuti la art. 1 lit. a);
d. existenta unei asigurari de raspundere civila pentru eventualele pagube produse de cainii prevazuti la art. 1 lit. a).
(2) In cazul schimbarii adresei imobilului mentionat la alin. (1) proprietarii de caini incadrati la art. 1 au obligatia sa depuna in termen de 48 de ore, la sediul politiei in a carei raza se afla noua adresa, documentele prevazute la alin. (1).
(3) Pierderea sau decesul unui caine incadrat la art. 1, precum si instrainarea cainilor incadrati la art. 1 lit. b) vor fi declarate in termen de 48 de ore la sediul politiei in a carei raza se afla imobilul de detinere al cainelui.

ART. 5
Prevederile art. 3 si 4 nu se aplica unitatilor de politie, jandarmerie, celorlalte unitati militare, vamilor si serviciilor publice de securitate, protectie si paza.

ART. 6
(1) Accesul cainilor prevazuti la art. 1 lit. a) in localurile publice, in mijloacele de transport in comun, precum si in alte locuri publice, cu exceptia drumurilor publice si a cailor de acces catre acestea, este interzis.
(2) Accesul cainilor prevazuti la art. 1 lit. a) in partile comune ale imobilelor in care sunt detinuti, pe drumurile publice si pe caile de acces catre acestea este permis numai daca acestia poarta botnita si sunt tinuti in zgarda si lesa sau ham de catre proprietar ori de catre detinatorul temporar.
(3) Stationarea cainilor prevazuti la art. 1 lit. a) in partile comune ale imobilelor prevazute la alin. (2) este interzisa.
(4) Accesul cainilor prevazuti la art. 1 lit. b), precum si al cainilor din rasele Ciobanesc Belgian Malinois, Ciobanesc German, Dobermann, Presa Canario, Ciobanesc de Asia Centrala Komondor, Kuvasz, Schnauzer Urias si metisii lor in localurile publice, in mijloacele de transport in comun, in locurile publice, precum si in partile comune ale imobilelor este permis numai daca acestia poarta botnita si sunt tinuti in lesa de catre o persoana care indeplineste conditiile prevazute la art. 3 alin. (1). In locurile special amenajate pentru caini accesul cainilor prevazuti in prezentul alineat este permis fara botnita si fara lesa.

ART. 7
Dresajul si antrenamentul cainilor prevazuti la art. 1 sunt permise numai in centre speciale, stabilite prin hotarare de catre consiliile comunale, orasenesti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti.

ART. 8
Se interzice:
a. organizarea luptelor intre caini, antrenarea cainilor in acest scop si participarea cu caini la astfel de lupte, indiferent carei rase ii apartin cainii;
b. importul sau comercializarea cainilor prevazuti la art. 1 lit. a);
c. reproductia cainilor prevazuti la art. 1 si la art. 6 alin. (4), care nu au acte de origine recunoscute de Asociatia Chinologica Romana, afiliata la Federatia Chinologica Internationala;
d. abandonarea cainilor prevazuti la art. 1, art. 2 alin. (1) si la art. 6 alin. (4).

ART. 9
(1) Cainii prevazuti la art. 1 lit. a), indiferent de sex, vor fi obligatoriu sterilizati.
(2) Sterilizarea cainilor va fi confirmata in carnetul de sanatate de catre medicul veterinar care a efectuat interventia.
(3) In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta proprietarii sau detinatorii temporari ai cainilor prevazuti la art. 1 lit. a) sunt obligati sa ii sterilizeze, pe cheltuiala proprie.

ART. 10
(1) In cazul cainilor prevazuti la art. 2 alin. (1), organele de politie, la sesizarea unei persoane sau a reprezentantului legal al acesteia ori din oficiu, avertizeaza proprietarul sau detinatorul temporar al cainelui sa ia toate masurile pentru prevenirea comportamentului canin agresiv.
(2) Daca proprietarii sau detinatorii temporari ai cainilor prevazuti la art. 2 alin. (1) nu iau masurile prevazute la alin. (1), politia poate dispune plasarea cainelui intr-un adapost, potrivit dispozitiilor art. 15 alin. (2), in cazul in care pericolul avut in vedere se mentine.
(3) Cheltuielile generate de intretinerea cainelui aflat sub supraveghere se suporta de catre proprietar sau de detinatorul temporar al cainelui.

CAP. 3
Infractiuni si contraventii

ART. 11
(1) Neluarea masurilor de prevenire a atacului canin de catre proprietarul cainelui sau de detinatorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate.

ART. 12
(1) Fapta persoanei de a determina in orice mod atacul cainelui, apartinand oricarei rase, asupra unei persoane, daca a avut ca urmare o vatamare, constituie infractiune si se pedepseste conform art. 181 - 183 din Codul penal.
(2) Daca fapta prevazuta la alin. (1) a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este inchisoarea de la 10 la 20 de ani.

ART. 13
Importul sau comercializarea cainilor din rasele prevazute la art. 1 lit. a) constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 ani la 7 ani si confiscarea acestora.

ART. 14
Fapta persoanei de a organiza lupte intre caini, de a-i pregati in acest scop, precum si de a participa cu caini la astfel de lupte constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani.

ART. 15
(1) In cazul infractiunilor prevazute la art. 11 si 12 cainii se confisca de catre politie, cu sprijinul personalului instruit in acest sens, angajat al consiliilor locale, in termen de cel mult doua zile de la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare.
(2) Cainii prevazuti la alin. (1) vor fi cazati in adaposturile Serviciului pentru gestionarea cainilor fara stapan, in vederea plasarii lor in grija organizatiilor pentru protectia animalelor, care vor proceda conform reglementarilor proprii.

ART. 16
Masura confiscarii prevazuta la art. 13 consta in capturarea, transportarea si pastrarea cainelui in adaposturile serviciilor pentru gestionarea cainilor fara stapan. Masura se dispune in conditiile legii de catre agentul constatator si se executa de catre personalul angajat al consiliilor locale, instruit in acest sens. Pastrarea si adoptia cainilor se fac in conditiile reglementarilor legale.

ART. 17
Nu se pedepsesc infractiunile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta daca victima actelor incriminate a patruns fara drept, in orice mod, intr-o proprietate privata sau publica protejata de caine ori daca interventia cainelui a fost determinata de apararea proprietarului sau a detinatorului temporar, victima iminenta a unei infractiuni de violenta savarsite impotriva sa.

ART. 18
(1) Constituie contraventii urmatoarele fapte:
a. neluarea masurilor de prevenire a atacului canin de catre proprietarul sau detinatorul temporar al cainelui, daca fapta s-a soldat cu ranirea sau cu uciderea unui animal domestic;
b. neanuntarea la politie a pierderii sau a decesului cainilor prevazuti la art. 1, de catre proprietar sau de catre persoana care ii are in paza, in termen de 48 de ore de la constatare;
c. nerespectarea prevederilor art. 3 si ale art. 4 alin. (1) si (2);
d. nerespectarea prevederilor art. 7, art. 8 lit. c) si ale art. 9;
e. nerespectarea prevederilor art. 6;
f. nerespectarea art. 8 lit. d).
(2) Contraventiile prevazute la alin. (1) se sanctioneaza cu amenda, dupa cum urmeaza:
a. cele de la lit. a) si b), cu amenda de la 1.000.000 lei la 5.000.000 lei;
b. cele de la lit. c) si d), cu amenda de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei;
c. cele de la lit. e) si f), cu amenda de la 15.000.000 lei la 30.000.000 lei.

ART. 19
(1) Fapta persoanei care produce cainelui, in orice mod, o suferinta nejustificata ori il provoaca la reactii agresive constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei.
(2) In cazul prevazut la alin. (1) proprietarul sau detinatorul temporar al cainelui provocat este absolvit de orice raspundere.

ART. 20
(1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac de catre inspectorii politiei sanitare veterinare si de catre personalul anume desemnat din cadrul Ministerului de Interne.
(2) Contraventiilor prevazute la art. 18 si la art. 19 alin. (1) le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari prin Legea nr. 180/2002, inclusiv ale art. 28 alin. (1).

CAP. 4
Dispozitii tranzitorii si finale

ART. 21
(1) In termen de cel mult 18 luni de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta cainii vor fi in mod obligatoriu identificati si inregistrati potrivit normelor stabilite prin ordin al ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor, emis in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
(2) Proprietarii sau detinatorii temporari de caini care pot fi incadrati la art. 1 au obligatia de a prezenta cainii la Asociatia Chinologica Romana, afiliata la Federatia Chinologica Internationala, in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta, in vederea evaluarii si incadrarii lor in una dintre categoriile prevazute la art. 1.
(3) Pana la infiintarea Autoritatii de Supraveghere Chinologica cainii mentionati la art. 1 vor fi inregistrati si identificati prin tatuaj, pe cheltuiala proprietarului sau a detinatorului temporar, de catre asociatia prevazuta la alin. (2), mentionandu-se codul in carnetul de sanatate si in adeverinta eliberata.
(4) Cainii incadrati la art. 1, lasati in libertate si care nu pot fi identificati, vor fi capturati de catre serviciile pentru gestionarea cainilor fara stapan si vor fi eutanasiati conform dispozitiilor legale.

ART. 22
In termen de 60 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta proprietarii sau detinatorii temporari ai cainilor prevazuti la art. 1 sunt obligati sa depuna la sediul politiei declaratia prevazuta la art. 4.

ART. 23
(1) In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se infiinteaza Autoritatea de Supraveghere Chinologica in subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor.
(2) Regulamentul de organizare si functionare al Autoritatii de Supraveghere Chinologica va fi aprobat in termen de 30 de zile de la infiintarea acesteia, prin ordin al ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor.

ART. 24
Prezenta ordonanta de urgenta intra in vigoare la 15 zile de la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.



2) A doua lege, care modifica unele articole din prima lege, este:

LEGE Nr. 60 din 11 martie 2003 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 55/2002 privind regimul de detinere al cainilor periculosi sau agresivi

Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.

ARTICOL UNIC
Se aproba Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 55 din 30 aprilie 2002 privind regimul de detinere al cainilor periculosi sau agresivi, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2002, cu urmatoarele modificari:

1. Litera b) a articolului 1 va avea urmatorul cuprins:
"b) categoria a II-a: cainii din rasele American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobanesc Caucazian, Cane Corso si metisii lor."

2. Litera b) a alineatului (2) al articolului 2 va avea urmatorul cuprins:
"b) orice caine folosit de unitatile de politie, de jandarmerie, de alte unitati militare, de unitatile vamale sau de serviciile publice de securitate, protectie si paza, care, aflandu-se in misiune, a atacat sau a muscat o persoana."

3. La articolul 3 alineatul (1), partea introductiva va avea urmatorul cuprins:
"ART. 3
(1) Proprietarii sau detinatorii temporari ai cainilor prevazuti la art. 1 trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:"

4. Articolul 5 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 5
Prevederile art. 3 si 4 nu se aplica unitatilor de politie, de jandarmerie, celorlalte unitati militare, vamilor si serviciilor publice de securitate, protectie si paza, precum si in cazul spectacolelor demonstrative organizate sau al unor filmari."

5. Alineatul (4) al articolului 6 va avea urmatorul cuprins:
"(4) Accesul cainilor prevazuti la art. 1 lit. b), precum si al exemplarelor cu potential agresiv in localurile publice, in mijloacele de transport in comun, in locurile publice, precum si in partile comune ale imobilelor este permis numai daca acestia poarta botnita si sunt tinuti in lesa de catre o persoana care indeplineste conditiile prevazute la art. 3 alin. (1). In locurile special amenajate pentru caini accesul cainilor prevazuti in prezentul alineat este permis fara botnita si fara lesa."

6. Articolul 7 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 7
(1) Dresajul si antrenamentul cainilor prevazuti la art. 1 sunt permise numai in centre speciale sau in alte locuri autorizate, stabilite prin hotarare de catre consiliile comunale, orasenesti, municipale sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti.
(2) Dresorii care activeaza in centrele speciale trebuie sa faca dovada pregatirii si atestarii lor profesionale si vor fi autorizati din 3 in 3 ani de o comisie formata din cate un reprezentant al Asociatiei Chinologice Romane, Ministerului de Interne si Agentiei Nationale Sanitare Veterinare. Autorizatia va fi vizata anual. Sunt permise dresajul si antrenamentul cainilor prevazuti la art. 1 de catre detinator, pe proprietatea sa, cu asumarea tuturor raspunderilor prevazute de prezenta ordonanta de urgenta."

7. Articolul 11 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 11
(1) Neluarea masurilor de prevenire a atacului canin de catre proprietarul cainelui sau de detinatorul temporar al acestuia asupra unei persoane constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Daca fapta prevazuta la alin. (1) a avut ca urmare vatamarea corporala grava, pedeapsa este cea prevazuta la art. 181 - 184 Cod penal.
(3) Daca fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este inchisoarea de la 2 la 7 ani.
(4) Actiunea penala prevazuta la alin. (1) si (2) se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate. Impacarea partilor inlatura raspunderea penala."

8. Articolul 12 se abroga.

9. Articolul 13 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 13
Importul sau comercializarea cainilor din rasele prevazute la art. 1 lit. a) constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 2 ani si confiscarea acestora."

10. Articolul 14 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 14
Fapta persoanei de a organiza lupte intre caini, de a-i pregati in acest scop, precum si de a participa cu caini la astfel de lupte constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 5 ani."

11. Alineatul (3) al articolului 21 va avea urmatorul cuprins:
"(3) Pana la infiintarea Autoritatii de Supraveghere Canina cainii mentionati la art. 1 vor fi inregistrati si identificati prin tatuaj, pe cheltuiala proprietarului sau a detinatorului temporar, de catre asociatia prevazuta la alin. (2), mentionandu-se codul in carnetul de sanatate si in adeverinta eliberata."

12. Articolul 23 va avea urmatorul cuprins:
"ART. 23
(1) In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta se infiinteaza Autoritatea de Supraveghere Canina in subordinea Ministerului Agriculturii, Alimentatiei si Padurilor.
(2) Regulamentul de organizare si functionare a Autoritatii de Supraveghere Canina va fi aprobat in termen de 30 de zile de la infiintarea acesteia, prin ordin al ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor."
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 18 februarie 2003, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.