vineri, aprilie 30, 2010

NORO la trei luni si jumatate

NORO ne surprinde iar. Este atat de scump! Priviti ce ochisori are, ce botic negricios!!! Ioana ne povesteste ca a implinit trei luni si jumatate si ca a fost si in vacanta la munte. Il invidiem. Asteptam vesti noi de la micutul nostru prieten.

miercuri, aprilie 28, 2010

DALLMA

Avem vesti noi de la Dallma. A implinit 4 luni si jumatate si este foarte ascultatoare, dupa cum spun parintii ei. Si pentru ca merita, este plimbata zilnic in Herastrau.

marți, aprilie 27, 2010

Cainii comunitari ar putea fi eutanasiati

Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, a declarat, marţi, că a trimis Camerei Deputaţilor propunerile de modificare a legii câinilor fără stăpân, printre acestea fiind şi posibilitatea eutanasierii atât a câinilor grav bolnavi, a celor agresivi, cât şi a celor care nu sunt adoptaţi în şapte zile.

"Am trimis Camerei Deputaţilor propunerile de modificare a legislaţiei pentru câinii fără stăpân în urma discuţiilor purtate cu reprezentanţii administraţiei locale şi a datelor statistice de la Institutul «Matei Balş» pe ultimii patru ani", a spus Mihai Atănăsoaei.

Potrivit prefectului Capitalei, propunerile de lege respectă legislaţia europeană şi încearcă rezolvarea problemelor provocate de cei aproximativ 40.000 de câini fără stăpân din Capitală, aşa cum arată datele ONG-urilor sau a celor aproximativ 100.000 de câini fără stăpân din Capitală, aşa cum arată datele administraţiei locale.

În anul 2009 în Capitală au fost muşcate de câini şi au beneficiat de servicii medicale, 11.436 de persoane din care 7.571 au fost muşcate de câini fără stăpân şi 3.865 de câini cu stăpân. În primul trimestru al anului 2010 au fost muşcate de câini 2.813 persoane, din care 2.175 de câini fără stăpân şi 768 de câini cu stăpân.

Potrivit datelor de la Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş", costurile serviciilor medicale pentru tratarea pacienţilor muşcaţi de câini au fost în 2009 de aproximativ 400.000 de euro (1.658.040 lei). În perioada 2006-2009 costurile serviciilor medicale pentru persoanele muşcate de câini au fost de aproximativ 1,3 milioane de euro (5.537.333 de lei).

Din datele statistice transmise de Administraţia pentru Supravegherea Câinilor fără Stăpân (ASCS) Bucureşti rezultă că pentru un câine întreţinut în adăposturile publice se cheltuie aproximativ 300 de lei în fiecare lună.

"Presupunând că numărul total al câinilor comunitari din Bucureşti este cel estimat de ONG-uri, adică 40.000, atunci costurile de întreţinere a acestor animale pe perioada unui an ar fi de 144 de milioane de lei, adică aproximativ 34 de milioane de euro", a declarat prefectul Capitalei.

În privinţa propunerilor aduse la noua lege, prefectul Capitalei a arătat că "este încurajată adopţia câinilor fără stăpân care va fi făcută cu responsabilitate şi spirit civic".

În acest sens, cetăţeanul care va dori adoptarea a mai mult de doi câini va trebui să facă dovada resurselor materiale pentru întreţinerea animalelor, a acordului vecinilor sau a asociaţiei de proprietari în cazul în care locuieşte la bloc, a achitării taxelor de sterilizare, microcipare şi tratare de boli, dar şi a spaţiului prevăzut de legislaţia europeană pentru îngrijirea câinilor.

Şi eutanasierea animalelor va fi permisă, aceasta urmând a avea loc în două faze.

Într-o primă fază, câinii strânşi de pe domeniul public vor fi consultaţi şi examinaţi, vor fi recuperate exemplarele clinic sănătoase şi neagresive, iar câinii fără stăpân, care sunt grav bolnavi incurabili şi irecurabili, şi câinii agresivi vor fi eutanasiaţi cu respectarea prevederilor legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.

"În situaţia în care cei din adăposturile administraţiei publice locale rămaşi după examinarea medicului veterinar sănătoşi şi neagresivi nu sunt adoptaţi într-o perioadă de şapte zile este permisă eutanasierea şi a acestor animale", a spus Atănăsoaei.

Potrivit prefectului Capitalei, reprezentanţii administraţiei publice a sectoarelor vor fi obligaţi să înfiinţeze adăposturi în 30 de zile dacă legea va fi adoptată, în cazul în care acest lucru nu se va întâmpla aceştia urmând să fie amendaţi de Prefectură.

"Deşi există legislaţie care îi obligă pe primari să înfiinţeze adăposturi pentru câinii fără stăpân, pentru că nu existau sancţiuni, doar o parte din primăriile de sector au înfiinţat aceste adăposturi", a mai spus Atănăsoaei.

Noile modificări legislative vor aduce şi obligaţia tuturor deţinătorilor de câini de rasă comună de a-i steriliza şi microcipa.

"Pentru că din 2012 legislaţia europeană ne obligă să microcipăm toţi câinii de rasă comună, am urmărit un pas înainte şi încercăm să facem acest lucru mai devreme pentru că este în interesul cetăţeanului ca animalul să fie uşor identificat în cazul în care acesta se pierde sau este furat", a mai spus Atănăsoaei.

Totodată, propunerea de lege are în vedere şi crearea unei baze de date cu trei registre de evidenţă pentru câinii fără stăpân, pentru cei cu stăpân şi pentru câinii cu regim special.

O altă noutate a propunerii legislative are în vedere existenţa amenzilor atât pentru cei care adoptă un câine şi apoi îi dau drumul pe stradă, cât şi pentru cei care hrănesc în locuri publice câinii fără stăpân, pentru cei care nu îşi înregistrează animalele în registrele speciale sau cei care nu-şi sterilizează câinii de rasă- comună.

Valoarea amenzilor poate ajunge de la 1.000 la 5.000 de lei. Un exemplu în acest sens este amenda care va fi aplicată persoanelor care vor hrăni animalele în parcuri sau alte locuri publice care poate varia de la 2000 la 5000 lei. Aceeaşi amendă vor primi şi cei care, după ce adoptă un câine, îi dau drumul înapoi pe stradă.

luni, aprilie 26, 2010

Tratament pentru dermatita si otita alergica

Continuam cu partea a doua a postarilor despre alergia la caini.

Pentru dermatita si otita dezvoltate pe fond alergic (de la mancare, probabil), noi avem un tratament propriu, pe care insa nu il recomandam si altora, pentru ca fiecare caine are propriile probleme, care nu pot fi diagnosticate decat de un medic.

Cand am remarcat semnele otitei, am fost la veterinar, care i-a dat antibiotice, antiinflamatoare, antialgice. Cred ca a fost cam mult, totusi. Am continuat vreo 3 zile cu antibioticul Vetrimoxin (o amoxixilina), desi puteam sa il sarim si pe acesta. Problemele la ureche i le-am ameliorat cu Surolan si Retopix Oto.

Surolanul este o solutie veterinara care se picura in urechi, utilizata impotriva unor ciuperci, stafilococi, streptococi si alte bacterii. Retopixul Oto este tot o solutie veterinara (nu se gaseste peste tot), cu rol in reducerea infamatiei si a mancarimii din ureche, protejarea impotriva infectiilor micotice sau bacteriene.

In privinta dermatiteti alergice, am luat deja primele masuri: i-am schimbat mancarea rapid, i-am dat suplimentele pentru piele si blana si l-am spalat cu solutii speciale.

Mai intai, am renuntat la mancarea ARTEMIS, care lui Momo chiar ii placea. Ingredientul principal al Artemis este carnea pui, care, se stie, poate fi un factor alergenic din cauza furajelor si concentratelor artificiale pe care le mananca gainile din marile ferme. Artemis este o mancare cotata foarte bine, dar noi o sa renuntam la ea deocamdata. De altfel, vrem sa nu ii mai dam nimic facut din carne de pui, ci doar vita si miel.

I-am cumparat rapid cea mai buna mancare hipoalergenica de pe piata: Lupovet IBDerma Hyposens (o sa facem o comparatie intre produsele hipoalergenice).

Al doilea pas a fost sa ii cumparam suplimentele pentru piele si blana. Din prima zi i-am luat o cutie de PetPhos Pelage (ii dam 4 pastile pe zi, desi ratia lui este de 3 pastile, avand 28 de kg). Dupa ce o terminam, o sa continuam cu un tratament extrem de bun: Zink Tabs si Luposan Biotin+.

Tratamentul propriu-zis este insa, destul de simplu:
1) il spalam cam de doua ori pe saptamana in zonele afectate de dermatita cu sampon cu Clorhexidina. Il frecam bine-bine, il clatim si il uscam.
2) il spalam in zonele cu pricina, tot de vreo 2-3 ori pe saptamana, cu solutie de Imaverol (diluata in multa apa). La fel: clatit si apoi uscat.
3) pe pielea iritata il dam cu unguent Triderm. Acesta il cumparam de la farmacia umana.

Cu tratamentul acesta, dermatita dispare cam in 3 zile, fara sa il tundem.

Revenim cu o a treia postare, in care dam mai multe detalii despre mancare, suplimente si tratament.

Momo are alergie - 1

Cred ca una dintre cele mai des intalnite probleme a rasei chow chow, si in general a tuturor cainilor, (ignorata pana ajunge sa se agraveze) este alergia. O sa incercam sa facem un rezumat al problemelor alergice cu care s-a confruntat Momo. Astazi va prezentam simptomele, iar maine - tratamentul. Aveti si cateva poze ale unor caini cu dermatita umeda, hot spot, la care se ajunge rapid, daca problema nu e descoperita din primele zile.

Poate va aduceti aminte: in urma cu mai bine de o luna, am scris ca Momo are otita. Am scris atunci ca Momo isi tot scutura capul, tinea urechea dreapta in jos si incearca sa scape de ceva din ureche. L-am curatat in ureche, dar nu avea nimic: era curat. Cu toate astea, se tot scutura, iritat de ceva in ureche. Ne-am si gandit: era de la curent, de la praf sau de la mancare. Ei bine, ne-am dat seama: era o alergie, probabil alimentara.

Nu ne-am dat seama ca are alergie pana cand nu am vazut ca are probleme la piele: dermatita (hot spot). I-au aparut pete rosii de iritatii pe gat, apoi pe piept, dupa care pe spate. Norocul lui a fost ca mami a vazut din prima zi fiecare iritatie a pielii si a tratat-o rapid.

Trebuie identificate rapid petele de piele iritata (hot spot), pentru ca acestea se extind imediat, devenind un fel de "carne vie", incepe sa il manance, el se scarpina, ii da sangele, se linge, se intinde si mai mult problema, ii cade blana foarte mult, trebuie tuns peste tot si tratat cu medicamente puternice.

Daca sunt identificate si tratate din prima zi, iritatiile dispar repede, fara semne (sau fara semne vizibile).

Aceeasi problema a avut-o si cand era mic. Atunci, insa, am facut greseala sa ne luam dupa niste medici nu foarte profesionisti, care s-au grabit si ne-au recoamndat sa il tundem pe gat si pe piept, dupa care l-am dat si cu un spray verde-albastru, care i-a colorat blanita timp de aproape un an.

Acum stim tratamentul: nu il mai tundem, pentru ca mami il da cu unguent si cu solutie, iar dermatita locala dispare rapid, in maxim 3 zile pielea fiind curata si fara probleme.

Dermatita o are fie de la parazitii externi (purici, capuse), fie de la mancare. Noi il deparazitam lunar cu Advantix (deci probabilitatea sa aiba o alergie de la purici e mica). Acum, dupa ce am descoperit dermatita, i-am pus si o zgarda anti-purici, pentru orice eventualitate.

Probabil, a fost o alergie (in cazul lui Momo: dermatita asociata cu otita) de la mancare. Asa ca am trecut la schimbarea regimului alimentar. Uitasem cat de sensibil poate fi Momo. Maine va vom povesti ce tratament i-am aplicat si care este noul regim al lui Momo.

vineri, aprilie 23, 2010

Raspunsuri la postari - despre babesioza

Ne-am gandit sa punem postari si cu raspunsurile primite de la unii cititori, mai ales ca unele sunt extrem de interesante.

Un mesaj-postare pentru http://pisicamaya.blogspot.com/2008/04/profil-de-mo-mo-in-parcul-izvor.html spune: "Am o catelusa de 11 ani. S-a imbolnavit de babesioza. De 3 saptamani e pe perfuzie a primit imizol de doua ori dar acum este pe moarte. Plang fara incetare, nu pot concepe ideea ca nu va mai exista, ca nu va mai latra la venirea mea si a sotiei acasa. Suntem distrusi, stam langa ea , se uita cu niste ochi de simt ca innebunesc de durere".

Noi suntem alaturi de tine. Nici nu ne putem imagina cat de greu poate fi. Capusele pot transmite babesioza, o boala ingrozitoare. E terbil sa treci printr-o asemenea incercare.

Am mai primit un raspuns de la Anca, pe subiectul babesiozei, la postarea http://pisicamaya.blogspot.com/2008/04/babesioza-muscatura-de-capusa.html: "Exista si tratament neagresiv pentru babesioza. Este vorba de tratamentul cu clindamicina. Imizolul si berenilul nu se aduc oficial la noi in tara, ci provin de pe piata neagra, care nu respecta regulile de transport, ceea ce poate afecta medicamentul. Medicamentele sunt, insa, foarte toxice".

Impotriva capuselor (care transmis babesioza), noi il deparazitam lunar pe Momo (extern cu Advantix sau Frontline), dar recent, de o saptamana, i-am pus si o zgarda anti-parazitara. Primavara explodeaza pur si simplu capusele. Chiar si cu Advantix si cu zgarda Bolfo nu este sigur ca un caine e protejat.

PERICOLELE PRIMAVERII: PURICII SI CAPUSELE

A venit primavara si odata cu ea au venit si problemele: parazitii externi.La caini si pisici principalii "vinovati" sunt puricii si capusele.

Putem scapa de acesti musafiri nepoftiti cu diverse solutii pe care le gasim in pet shop-uri sau doar la veterinar. Cu toate ca nu scapam definitiv, macar exista cateva arme cu care ii putem tine destul de bine la distanta, astfel incat sa ne pastram cainii si pisicile intr-o relativa siguranta.

Protejarea impotriva puricilor si a capuselor trebuie sa fie o prioritate pentru fiecare proprietar de caine, deoarece muscatura puricilor produce mancarime si disconfort, asa ca primul semn al unei infestatii cu purici poate fi scarpinatul. Totodata, muscatura lor mai poate produce si dermatita alergica a puricilor dar si infestatii cu viermi lati, daca sunt purtatori ai oualor sau larvelor acestora ori infectii bacteriene precum Babesioza, Borelioza (boala Lyme) sau Erhlichia.


Ce antiparazitare sa folosim?


Intre cele mai eficace metode de combatere a puricilor si capuselor se afla pipetele periodice aplicate la intervale lunare sau de cateva luni pe pielea cainelui. Se pun pe zona spatelui si se distribuie pe piele prin intermediul glandelor sebacee. Ataca sistemul nervos al puricilor si capuselor fara a dauna sanatatii cainelui. De obicei substanta activa din aceste produse este fipronilul, care ataca sistemul nervos al puricilor si capuselor prin hiperexcitarea receptorilor GABA, cauzand hiperactivitatea si moartea. In combinatie cu S-metopren, un hormon juvenil sintetic, fipronilul va actiona si asupra larvelor si oualor, evitand astfel dezvoltarea rezistentei de catre insecte la toxicitatea sa.

Antiparazitare orale

Exista, nu de mult timp, si antiparazitare orale, mai putin cunoscute pe piata romaneasca. Acestea contin lufenuron, inhibitor al sintezei de chinina care blocheaza dezvoltarea larvelor si oualor insectelor, dar nu omoara adultii. Nitempiramul este o alta substanta prezenta in produse de uz oral avand o actiune asemanatoare cu cea a pipetelor si ataca sistemul nervos al puricilor si capuselor. Aceste substante trec la nivel digestiv in circulatia sangvina si apoi se localizeaza in celulele tesutului adipos. Insectele vin in contact cu substanta dupa ce musca animalul, substanta aflandu-se in sangele animalului.


Metodele traditionale deja binecunoscute au si ele rostul lor uneori, mai cu seama cand exista parazitari masive si se doreste scaparea rapida de cea mai mare parte a parazitilor. Actioneaza o perioada dupa aplicare sau numai in contact cu insectele la momentul aplicarii. Astfel, sunt binevenite sampoane, spray-uri, solutii, pudre sau zgarzi antipurici.

Sampoanele pot fi de doua feluri: cu actiune pe loc sau pana la cateva ore ori zile. Majoritatea contin d-limonina, un insecticid natural obtinut din coaja citricelor. Sampoanele cu actiune imediata contin in mare parte ca substante active piretrine care sunt insecticide naturale ce se gasesc in unele specii de crizanteme si care actioneaza pe loc, prin contact. Pe langa acestea mai pot contine si inhibitori de crestere ai insectelor precum piridina, care blocheaza si ea trecerea oualor si larvelor in stadii mature. Fara posibilitatea de a se hrani, acestea mor la un moment dat.

Zgarzile sunt cele mai utilizate produse pentru prevenirea aparitiei parazitilor, insa au o eficienta destul de scazuta.

Avand la dispozitie un arsenal variat de substante active si produse comerciale, impreuna cu medicul veterinar, gasiti produsul potrivit pentru animalele voastre si protejati-le cat mai bine impotriva amenintarii puricilor si capuselor.


http://www.animale.ro/articole/e-primavara-ma-ataca-puricii

miercuri, aprilie 21, 2010

Parul de animale si bolile

E adevarat ca parul de animale transmite boli stapanilor? E parul de pisica sau parul de caine nociv pentru copii? Firul de par de animale se depune in plamani? Toate acestea sunt intrebari pe care le-ati auzit toti.

In cultura populara, parul de caine sau pisica poate produce chistul hidatic cu localizare frecventa in ficat sau plamani. Acesta ar fi principalul motiv pentru care e contraindicat sa va luati un animal de companie. Gresit total - spun toti specialistii.

Chistul hidatic este o boala produsa de larva unui echinococ (parazit) care traieste in intestinul cainelui. Deci chistul este produs de un parazit si nu de firul de par al cainelui. Pisica se contamineaza si ea cu o specie de echinococ, aceasta netransmitandu-se la om, ci doar la soarece, conform cercetarilor.

Contaminarea se face prin contactul direct cu un animalul infestat, dar si prin inghitirea oualor de pe fructe sau legume insuficient spalate, din apa sau de pe sol. La om, tabloul simptomatic include dureri in zonele in care exista chisturile pana la febra foarte mare, iar tratamentul este chirurgical. Chistul hidatic are localizare in special in ficat, apoi in plaman, creier sau chiar in os.

Diagnosticul se pune pe baza examenului Elisa specific (se recolteaza sange), radiografie sau ecografie. Cum preveniti aceasta boala? Animalele de casa se deparaziteaza intern o data la 3 luni. Apoi este obligatoriu sa va spalati pe maini dupa ce atingeti un caine. Iar cand mancati fructe sau legume crude, acestea se spala indelung sub jet puternic de apa.

Cu alte cuvinte, bolile pe care le puteti lua de la animale pot fi parazitare, dar nu au legatura directa cu parul. Iar singura metoda de prevenire este ca micutii prieteni sa fie deparazitati si vaccinati regulat, dupa sfatul medicului.

duminică, aprilie 18, 2010

Maya a implinit 4 ani

Astazi, Maya implineste 4 ani. In ochii nostri, ea a ramas tot pisicuta alintata de acum 4 ani. Ea, de fapt, este sefa casei: cand stam in pat, vine intre noi sa fie mangaiata; cand mancam, cere si ea, chiar daca nu vrea sa manance; cand mergem prin casa, vine si ea dupa noi, sarind pe paturi, pe mobila, cerand sa intre prin dulapuri sau prin sertare; cand venim acasa, vine in fata usii si miauna, fara sa il bage in seama pe Momo, care da din codita si se invarte fericit si el; cand lipsim peste noapte, ne cearta ca am lasat-o singura; cand intram in bucatarie dimineata sa facem cafea, ea e deja pe frigider, cerandu-si portia de laptic; cand plecam la culcare, are si ea partea ei de pat, se aseaza langa perna lui mami. De ziua Mayucai, noi uram tuturor animalutelor voastre, pisici, catei, papagali, hamsteri, porcusori de guineea, broscute testoase LA MULTI ANI!!!

vineri, aprilie 16, 2010

SA O AJUTAM PE LUCKY


Am gasit pe FACEBOOK, via Mignon Silva, o poveste impresionanta a unei cateluse fara prea mult noroc, desi o cheama Lucky. Poate putem face ceva pentru ea. Important de stiut este ca se afla in Tulcea, nu in Bucuresti.


"Ea este LUCKY. Este un metis de cocker cu golden si este unul din cainii caruia ii expirase termenul de cazare. Cand am intrat pe data de 31.03.2010 in grajdul pompos intitulat adapost, pentru a participa la eutanasieri, se gasea in ultima boxa, impreuna cu un alt caine. M-a urmarit cu privirea tot timpul. A fost prima tranchilizata. Seringa cu tranchilizant a fost trasa de la 1 m si impactul a fost devastator. Acul a patruns si s-a infipt in os. A urlat de durere si spaima.(...) A fost nevoie de patent ca sa ii poata fi scos acul din os. Mi-au ramas in minte ochii ei si am reusit sa o scot din adapost. Inca nu are incredere in oameni si probabil ca va mai dura pana va constata ca nu toti oamenii sunt la fel! Daca cineva o poate adopta, il rog sa o faca. Temporar sta intr-o curte, dar mi-e teama ca nu este de durata.

Haideti sa o ajutam pana la capat!

Relatii la motmaria@yahoo.com +40722288222 "

luni, aprilie 12, 2010

CHRIS SI INCEPUTUL DE PRIMAVARA







Ne-a scris mamica lui Chris despre peripetiile chow-linului pe faleza Dunarii:

"Chris se bucura de venirea primaverii...cum scapa din lesa,tusti in Dunare, la balaceala... sa vedeti atunci bucurie...nu mai asculta de nimeni si nimic :)) Alergam, muscam apa, aducem bete din apa, stropim lumea cand iesim..ca de, trebuie sa ne scuturam :))
Ne-am facut si noi prieteni, printre care si o mandra chowlina, Haney... O idila? Deocamdata nu...dar pe viitor...nu se stie... :)) mamica inca spera....ce frumoasa ar fi o familie,nu?"

joi, aprilie 08, 2010

Pepe si Momo

Relatia dintre Momo si Pepe este una deosebita. Daca perusului nu prea ii pasa de el, Momo este innebunit sa se joace cu noul sau fratior. Asa ca, de cate ori Pepe zboara prin camera, blanosul alearga disperat dupa el sa il prinda, crezand probabil ca este o joaca.
Cand sta pe masuta, vine si il miroase si il impunge cu boticul. Dupa cateva alergaturi prin casa, oboseste si renunta sa il mai urmareasca, dezamagit ca nu se joaca nimeni cu el.

miercuri, aprilie 07, 2010

NORO, un chow chow superb

Vi-l prezentam pe NORO, noul nostru prieten chow chow, un baietel foarte frumos si simpatic, de aproape 3 luni. Asteptam vesti si poze de la el in continuare.

marți, aprilie 06, 2010

LA MULTI ANI, YOGI !!!!!

Prietenul nostru, Yogi, a implinit un anisor.
Ce varsta frumoasa. Se vede si din pozele pe care mamica lui Yogi ni le-a trimis ca blanosul este foarte mandru de frumusetea lui.
Ii uram sa fie sanatos si fericit, alaturi de cei dragi.
"Suntem asa bucurosi ca il avem in familie,este iubit si rasfatat de toata lumea", ne spune mamica lui, Diana.
Ii spunem si noi LA MULTI ANI!!! din partea comunitatii noastre de catei si pisici.
PS: Aici puteti urmari evolutia lui Yogi in imagini. S-a facut un baiat superb, din mutrita mica care era la cateva luni.



joi, aprilie 01, 2010

SARBATORI FERICITE...

..ureaza Maya, Momo si Pepe tuturor prietenilor nostri blanosi si parintilor acestora. Sa aveti un Paste linistit, fara excese de friptura de miel :)))