marți, mai 31, 2011

Momo bolnav

Ieri, Momo a facut pisu in casa. El nu a mai facut pipi in casa de cand era mic. Cu exceptia momentului cand l-am operat la ochi si, dupa ce am venit acasa, el fiind inca sub efectul anesteziei, s-a ridicat cu greu in picioare, abia tinandu-se si, incet, ezitant, s-a dus intr-un colt si a facut pipi. A fost singura data cand cainele a facut pipi in casa.

Ieri, cand nimeni nu era acasa, Momo a facut in casa, in fata usii, pe gresie. Nu am inteles ce a avut. Seara, insa, cand l-am scos la plimbare, cainele a facut pipi cu sange. Am observat mai intai picaturi de sange in urina, apoi am vazut ca pisu era amestecat cu sange.

Langa noi sunt doua cabinete veterinare, pana acum nu am fost la niciunul. Am intrat la intamplare la cel mai apropiat, chiar vizavi de parculet, care are si program pana la 9 seara. Veterinarul ne-a dat Synolox (antibiotic) sa ii dam 3 zile si, intre timp, sa incerc sa ii iau cu o seringa 1ml de urina cand face pe jos, sa ii faca un sumar.

Momo e deparazitat, a manancat si aseara si azi dimineata, bea apa, nu pare a fi mai apatic ca de obicei (el fiind oricum un caine care doarme mult). Nu are temperatura mare (are 38.3). Azi dimineata a facut la fel, pipi cu sange.

Poate o fi racit: acum cateva zile i-am facut baie si nu l-am uscat bine, doar l-am sters mai bine cu prosoapele, iar el s-a asezat cu burta uda pe gresie, in curent, cu geamurile deschise. Veterinarul ne-a zis ca are si prostata cam mare.

Inca nu stim ce are, poate nu e ceva grav.

Eutanasierea cainilor vs sterilizarea lor

Dupa nenumarate ezitari, legea eutanasierii cainilor vagabonzi a fost aprobata pe articole, urmeaza sa se dea votul final in Camera Deputatilor. Daca se voteaza, intra imediat in vigoare dupa ce se publica in Monitorul Oficial. Poate doar Basescu sa o retrimita la Parlament, dar ma indoiesc de asta, stiind ca el a initiat ca primar eutanasierea cainilor.

S-a ajuns aici datorita campaniilor poticnite si neconvingatoare de mentinere al actualului status-quo incert al "castrarii" cainilor.

Daca va fi votata (si probabil ca, pana la urma, va fi votata, mai devreme sau mai tarziu), autoritatile locale mai mult ca sigur ca vor lua decizia eutanasierii cainilor. Va fi mai simplu si mai septic. Decat sa ii deparaziteze, sa ii sterilizeze si sa ii marcheze, probabil ca ii vor eutanasia. Primariile si consiliile locale au pe cap spitalele si maternitatile, care sunt vai de ele. Vor avea de ales: sa bage banii in deparazitarea si sterilizarea cainilor, sau in echipamente pentru bebelusi sau pentru operatii in spitale. Plangerile oamenilor muscati de cainii vagabonzi sunt si ele presiuni publice destul de mari. Probabil se va recurge la omorarea cainilor vagabonzi.

Cei care sustin in continuare castrarea nu pot demonstra factual rezultatele pozitive ale acestui demers, pentru ca parcurile, strazile, aleile sunt impanzite cu haite de caini, mai docili sau mai agresivi.

Greseala celor care au sustinut campania de castrare prin implicare directa in acest demers laudabil si crestinesc pana la urma a fost ca nu au stat toate ONG-urile la masa, sa isi uneasca eforturile, sa vorbeasca pe o singura voce, sa isi puna la comun finantarile catre un scop vizibil. Eforturile lor de a castra animalele de pe strada au fost anulate de ritmul inmultirii acestora. Pentru un caine castrat au aparut alti cativa pui in plus in cine stie ce cartier.

Practic, cainii nu au disparut de pe strazi! Aici e marea problema. De multi ani se castreaza caini, dar nu se vede: strazile gem de haite de caini vagabonzi.

Cei care sustin ca solutia este castrarea nu pot argumenta ca prin acest demers nu vor mai exista caini vagabonzi pe strada. Ei au spus ca "in viitor" probabil cainii vor disparea, dar faptele ii contraziceau: in prezent apareau tot mai multi caini.

Eforturile acestor ONG-uri bine intentionate au fost anulate pentru ca actiunile lor au fost disipate, neconcentrate, necoordonate, fiecare organizatie si-a facut propriile strategii, fara sa stie unii ce fac altii. Nu conteaza daca au existat rivalitati, invidii, sau pur si simplu eforturile lor au fost bine intentionate, dar necoordonate.

Acum, eforturile acestor organizatii care s-au batut pentru a nu fi omorati cainii de pe strazi ar trebui sa se concentreze intr-o singura directie. Plangerile, revoltele, jelaniile, acuzatiile la adresa acestei legi a eutanasierii nu isi mai au sensul. Primarii sunt si ei la mana locuitorilor: daca lumea e asaltata de haitele din parcuri si de pe strazi, cainii vor fi omorati.

Acum e momentul ca ONG-urile sa vorbeasca pe o singura voce, sa se puna de acord, sa isi uneasca strategiile pentru a crea o strategie de salvare a unor caini: programe locale, nationale (internationale) de adoptii. Dar programe responsabile, in care omul isi asuma responsabilitatea luarii in casa a cainelui, nu mascarada de pana acum: il adopt, dar il las in strada.

Aceasta poate fi o solutie. De altfel, aceasta e si solutia tarilor din vest: cainii fie sunt adoptati in casa, in curte, in familie, fie sunt eutanasiati. Cine tine la caine, sa aiba grija efectiv de caine, sa isi ia cainele de pe strada. Cine vrea sa salveze un caine, sa il ia in curte, in apartament, sa aiba grija de el, sa il vaccineze, sa il ingrijeasca, sa ii dea de mancare. Enormitatea "adoptarii" cainelui de la scara blocului nu functioneaza in nicio tara civilizata.

Daca cei care au sustinut financiar castrarea cainilor vor putea sa aiba o strategie comuna, sa isi coordoneze actiunile pentru o campanie de adoptare reala a cainilor (sa convinga oamenii sa ia cainii in casa sau in curte, efectiv), atunci vor putea spune ca au realizat ceva notabil. Daca vor jeli si vor acuza inutil, nu vor face decat sa piarda timp si bani.