joi, iunie 16, 2011

La pensiunea canina

Ne pregatim de o scurta vacanta fara Momo. Nu o sa il mai luam cu noi anul asta la mare. O sa il lasam la o pensiune canina, mergem la noroc, am sunat si o sa il lasam. Pentru inceput il lasam un week-end, sa vedem cum se adapteaza si cat de mare ii va fi disconfortul. La tara nu il putem lasa, pentru ca sunt si copii mici care poate o sa incerce sa il mangaie si, fara noi, nu se stie ce reactie poate avea cainele.

Stim ca poate fi un soc pentru Momo, el fiind un caine care pana acum a stat tot timpul numai cu noi, dar, pana la urma, trebuie sa se adapteze si intr-un alt loc in afara casei in care locuim.

Platim 35 de lei pe zi pentru week-end, iar pentru a doua perioada tariful va fi de 30 de lei pe zi. Cu totul e destul de mult, mai ales ca acum trebuie sa ii luam si mancare (vechiul sac s-a terminat), sa ii facem vaccinul si deparazitarile.

Mai intai o sa facem o vizita la respectiva pensiune canina, sa vedem daca e in regula. Sincer, am prefera ca Momo sa nu stea singur in padocul respectiv, ci cu o catelusa, sa nu resimta foarte acut lipsa stapanilor.