vineri, iunie 08, 2012

Ce contine mancarea pentru caini

In continuare la postarea anterioara despre mancarea corecta pentru caini , avem cateva precizari, in urma unor intrebari venite pe mail.

Exista un site bun, dogfoodanalysis, pe care il puteti consulta referitor la mancarea cainilor. Acolo se fac aprecieri referitoare la calitatea ingredientelor in mancarea cainilor.

Atentie: ei pleaca de la premisa ca un caine trebuie sa manance doar carne si astfel descalifica automat mancarurile care contin legume. Adica ei sustin ca, daca un produs contine si orez sau porumb (malai) sau grau (faina), el nu este bun. Cu alte cuvinte, ceea ce cainii mananca de sute si sute de ani, poate chiar mii de ani, nu este bun pentru ei... Personal, cred ca acest criteriu al lor (mancarea sa nu contina orez, malai, faina etc) este o exagerare.

Un alt criteriu care scade, in viziunea lor, calitatea unui produs alimentar pentru caini, vizeaza asa-numitele "by products", adica produsele alimentare derivate din carne. Acestea pot fi: gaturi, picioare, aripi, ficati, pipote, diverse oase, organe diverse (dar nu pene, par, unghii, etc). Cu alte cuvinte, ei spun ca ceea ce cainii mananca de mii de ani (resturile alimentare din carne) nu sunt bune pentru caini. Iarasi o exagerare...

Asadar, luand in calcul lucrurile vazute din perspectiva practica, realista si pragmatica, ne-am dat seama ca multe din mancarurile care pe piata sunt de 6 stele, 5 stele sau cine stie cate stele, nu sunt chiar cele mai bune, ba chiar....

Cainele trebuie sa manance si gaturi, si aripi, si orez, si resturi, dar si ceva carne mai buna. Nu trebuie sa manance numai piept de pui si muschi de vitel. In fond, e caine...

Atentie: vedeti sa nu contina celuloza, sfecla (asta e ceva ciudat: caini care sa manance sfecla), gluten, sodiu, clorura de sodiu, citrati de potasiu, sau, in general, tot ce suna a chimicale. Mancarea sa contina ingrediente, de principiu, naturale, cu cate mai putine E-uri si chestii ciudate - asta e pararea noastra, dupa mai multi ani de experienta...

O sa mai revenim pe acest subiect, in functie de ce intrebari mai primim