sâmbătă, aprilie 25, 2009

Operatia de entropion

Momo a facut dimineata operatia de entropion. La ambii ochi. Am plecat din spital si deja suntem acasa. Momo are pe cap un fel de guler din plastic tare, zici ca e abajur de lampa.

Inca e ametit de la anestezie: se plimba prin casa greoi, se tine greu pe picioare, nu isi da seama prea bine cum sa ocoleasca mobila si tocurile usilor, de care se loveste tot timpul cu gulerul ala de plastic.

Sa speram ca va fi totul bine. O sa va tinem la curent.

Oricum, tineam sa va spunem ca, dupa ce l-a ras la ochi, pentru operatie, doamna doctor a vazut la ochiul drept semnul (cicatrice) abia vizibil al unui "fir tractor", adica un fel de pensa, atza chirurgicala, cu care nenorocitii de crescatori de unde l-am cumparat l-au cusut cand era mic, sa ii ridice pleoapa putin si nu se vada entropionul.

Deci pe cand Momo avea probabil abia o luna, samsarii aia blestemati si medicii lor si-au batut joc de catel, l-au cusut la ochi, ca sa nu se cunoasca entropionul!!!

Noi l-am cumparat pe Momo sunand la un telefon de la KANISA KRIS, apoi am fost indrumati la ADRIAN MITOI, unde l-am gasit pe micutul chow chow. Acesta era insa bolnav deja.
Iar o doctorita a pus parafa ca i-ar fi facut lui Momo cand era mic toate vaccinurile (si nu le avea, era bolnav copt, plin de viermisori). Si sigur tot ea i-a facut si smecheria la ochi!

Am pus cateva poze cum Momo acasa, azi, ca sa vedeti toti cum arata un chow chow de 1 an jumatate, cumparat de la Kris - Mitoi !!!