marți, mai 19, 2009

CHOW CHOW - ORIGINI

Chow-Chow nu este doar un câine exotic, unic si fãrã egal prin înfãtisarea lui, ci este una dintre cele mai "bãtrâne" rase. În China s-au gãsit documente din secolul al XI-lea îen. în care se vorbea despre niste câini bine clãditi, cu blanã rosie, deasã ca peria, cu picioarele din spate aproape drepte si cu limba albastrã. Alte urme ale acestor câini exotici si misteriosi, datate tot acum trei milenii, au fost descoperite în Mongolia.

Arheologii au dezgropat unele obiecte care sugereazã cã rasa este chiar mult mai veche si cã îsi are originea în zona cercului polar, de unde a migrat cãtre Siberia, Mongolia si China.

Altii, plini de fantezie, afirmã cã Chow-Chow descinde dintr-un urs albastru (!) din Tibet si Manciuria de la care ar fi mostenit mai multe trãsãturi caracteristice precum pigmentul limbii si botul foarte scurt. Existã chiar teorii conform cãrora Chow-Chow ar fi principalul strãmos al unor alte rase precum Samoyede, Norvegian Elkhund si Spitz German.

Una dintre cele mai credibile ipoteze privind originea rasei este cea conform cãreia Chow-Chow provine dintr-o canidã cu craniu lat si bot scurt, puternic, datând din epoca de bronz. Tipul acesta de canide prezenta câteva diferente notabile fatã de Canis palustris, cel care stã la originea multora dintre rasele actuale.

Deci Chow-Chow provine dintr-o canidã nord-asiaticã având bot scurt si stop pronuntat, numitã "Simicyon". Se pare cã acest Simicyon provine, la rândul sãu, din "Hemicyon", un animal cu caracteristici intermediare între canide si urside, care este cel mai probabil si strãmosul ursilor asiatici, inclusiv Panda. Poate cã acest Hemicyon este veriga de legãturã între ursii mici din Asia si unele rase actuale, în primul rând Chow-Chow si Shar Pei.

Indiferent de unde proveneau sau din cine se trãgeau, primele urme certe ale rasei dateazã din epoca de bronz si este vorba despre câini care trãiau în contact, adicã semi-domesticiti, cu triburile barbare din Asia Centralã. Tãtarii se foloseau de acesti câini în mai multe scopuri. În primul rând, pentru vânãtoare. Chiar dacã nu erau rapizi, datoritã agresivitãtii lor, erau cei care ucideau vânatul rãnit sau încoltit de câinii din alte rase mai rapide.

Apoi, nu mai putin important, Chow-Chow era paznicul satelor. Astfel, Chow-Chow este denumit Câine al tãtarilor, chiar dacã denumirea este oarecum improprie, având în vedere cã ceea ce numim noi astãzi tãtari era un amestec de triburi din Mongolia, din Manciuria, din triburile Jung si Ti.

Dintre toate aceste triburi, Ti apreciau cel mai mult rasa si o foloseau nu numai la vânãtoare, dar si drept câini de rãzboi, pentru lupta corp la corp. În jurul anului 1300 îen. triburile mongole au invadat China, aducând cu ele câinii lor de rãzboi, pe care istoricii îi descriau ca fiind de talie medie, semãnând cu leii si având limba albastrã.

Sunt foarte putine documentele care ne-au parvenit din acea perioadã, dar pare foarte probabil ca acestia sã fi fost primii Chow-Chow cu adevãrat domesticiti, câinii triburilor Ti, numitii Man Kou. Blana lor deosebitã si extraordinarele lui aptitudini de vânãtoare l-au fãcut foarte apreciat în China, punându-se mare pret pe mentinerea puritãtii rasei.

Cartea Riturilor (secolul VII îen.) în care se consfinteste modul de convietuire în societatea chinezã, descrie cu suficientã amãnuntime si câinii împãratului, printre care îl recunoastem, la loc de frunte pe Chow-Chow. Cea mai mare parte a exemplarelor din China erau rosii sau negre, în timp ce în Mongolia erau preferate, mai ales pentru pazã, liniile de Chow-Chow albastri, despre care se spunea cã au o agresivitate comparabilã cu a leopardului si un curaj comparabil cu al lupului.

În secolul al VIII-lea, budismul pãtrunde în regiunile muntoase din Mongolia si Tibet. În bogata simbolisticã a budismului si lamaismului strãluceste imaginea leului. Pentru preotii lama, existau douã tipuri de leu: "leul adevãrat" prezent doar în reprezentãrile artistice, si "câinele-leu" animal în carne si oase, care reprezenta Leul sfânt în viata de zi cu zi. Acest "câine-leu" nu era altul decât, câinele tãtarilor, viitorul Chow-Chow.

În aceste mânãstiri din munti s-a pãstrat cu sfintenie puritatea rasei. Devenit câine sfânt, Chow-Chow era tratat cu respect, bine hrãnit, dar i s-au conservat intacte si caracteristicile absolut speciale de câine de pazã, bazate pe totala lui lipsã de încredere fatã de strãini.

Unele lãcasuri sfinte din Tibet aveau propriile registre care cuprindeau evidenta câinilor nãscuti. Pentru a nu face prea multe cosangvinizãri succesive, îsi împrospãtau liniile aducând exemplare de la alte mânãstiri, deseori aflate la mare distantã.

Niciun comentariu: