luni, mai 31, 2010

MAYA SI CAMASA DE FORTA

Maya a scapat de camasa de forta. In sfarsit am eliberat-o din acea camasuta pusa special pentru a nu se linge la operatia de la burtica, si s-a aratat foarte multumita ca a scapat de un chin. In total a stat o saptamana imbracata astfel si nu i-a placut deloc.

In plus, mergea si haios, parca era un robotel, din cauza ca o strangea materialul la picioare, asa ca de fiecare data cand o vedeam incepeam sa radem de ea.

Din fericire, s-a comportat foarte bine pe perioada recuperarii. A mancat imediat, a baut apa si a folosit litiera, desi de multe ori pisicile, marcate de operatie, pot sa se razbune pe stapani si sa faca pisu prin casa. Maya ne-a iertat ca am chinuit-o. :)))

O chestie haioasa este ca, de cand am operat-o, are un mieunat altfel, mai ascutit si haios foc. A redevenit tandra, doarme numai cu noi si este iar pisica dinainte ( exceptand perioadele de calduri care deja sunt amintiri urate pentru noi).

Acum, dupa aceasta experienta, ne pare rau ca nu am sterilizat-o mai devreme, chiar de la un an, ca sa nu se mai chinuie atata cu injectii si perioadele de calduri. Si recomandam tuturor sa isi sterilizeze pisicile, nu doar pentru sanatatea animalutzelor cat si pentru confortul lor psihic.

Iar temerile privind ingrasarea nu trebuie sa ne faca sa amanam aceasta operatie. Pe piata exista mancare speciala pentru pisici sterilizate si cu un regim alimentar adecvat nu exista niciun risc in acest sens.

7 comentarii:

daniela spunea...

Cind am vazut-o pe Maya ,am zimbit cu gura pin' la urechi si-am zis 'parca-i musca-n lapte',sa nu te superi ,mai ales ca negroteii sint preferatzii mei .Ma bucur ca ati scapat de probleme ,de acum e fata cumintzica :)
Pupam si noi pe Maya ,fata frumoasa si flocoasa .
cu drag_daniela.

Corina spunea...

Frumoasa si cuminte - cum sa se schimbe cand se simte iubita si va iubeste?

MAYA si MOMO spunea...

Asa este, Daniela, e haioasa foc negricioasa. Culmea este ca noi, cand ne-am decis sa ne luam pisicuta, am zis: Vrem persana alba! Si am ajuns acasa cu negruta mica, care era o nebunie cand era mica, cu ochisorii ei galbeni si mari. Si de atunci nu mai spun niciodata ca mie imi place numai anumite animalutze, pentru ca nu stii cine te cucereste asa, brusc. :)))

Asa este, Corina, dragostea lor este neconditionata si ne iarta pentru tot ce le facem, fie ca e periere sau spalare, sau chiar mai grav, operatie. Bine ca si-a revenit si e din nou Maya pe care o stim.

Andrei spunea...

ma bucur pentru voi :) am avut si eu o pisica 2 zile ianinte de adi... am suferit foarte mult ca a trebuit sa plece (era codu pentru cineva). E un scotish fold (pana la el nu am mai auzit de rasa asta) albastru... foarte lipicios si jucaus... dar este bine la stapana lui si e foarte iubit si rasfatat. sa nu mai pun la socoteala ca a vazut jumatate de europa ;))

Adina spunea...

te rog mult sa imi recomanzi o clinica veterinara buna

MAYA si MOMO spunea...

Depinde pentru ce ai vrea. Noi mergem la cabinete in zona unde stam, iar la Facultatea de medicica veterinara pentru chestii foarte importante, care nu au putut fi rezolvate de alti medici. Depinde pentru ce problema ai vrea medic.

Brindusa (Brinda Dasha) spunea...

Ce simpatica e pisicuta voastra asa imbracata. Parca ar fi un bebe. Bravo voua ca ati recurs la sterilizare. Eu dupa ce mi-a nascut catelusa, Lucy,am zis imediat ca operez, pt ca de fiecare data cand era in calduri era chinul de pe lume. Ii puneam chilotei, dar ii alunecau si tot murdarea tot asternutul si pe unde se mai aseza. Asa e super ok pt toata lumea. Asta ar trebui sa faca toti cei ce au animalute acasa, atat pt confortul,siguranta, sanatatea patrupedelor dar si linistea bipedelor.
Sa va traisca papusica.